Selectează o Pagină

Dragi studenți,  

Implicarea voastră în evaluarea calității activității didactice desfășurată în Universitatea Babeș-Bolyai este foarte importantă. Centrul Qualitas vă invită să participați activ. Puteți face acest lucru rapid și eficient, completând online, semestrial, chestionarele de evaluare a cursurilor, a seminariilor sau lucrărilor practice.  

Chestionarele sunt disponibile în limbile română, maghiară, germană și engleză.  

Rezultatele evaluării vor fi folosite de cadrele didactice pentru îmbunătățirea procesului didactic. Răspunsurile sunt anonime și nu pot influența notarea la disciplinele evaluate, deoarece vor deveni vizibile profesorilor doar la începutul semestrului universitar viitor. 

Perioadele de evaluare pentru semestrul al II-lea al anului universitar 2022-2023 sunt următoarele: 

  • Învățământ cu frecvență     15 mai – 04 iun 2023 
  • Ani terminali                         01 mai – 21 mai 2023 
  • Învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă          29 mai – 11 iunie 2023 
  • Ani terminali                                                                                     15 mai – 28 mai 2023 

Chestionarele pot fi accesate la adresa: https://academicinfo.ubbcluj.ro/Info/, inclusiv utilizând aplicația UBBApp pe telefonul mobil, disponibilă pentru platformele iOS și Android. 

La finalul acestor perioade, aplicația de evaluare va fi inactivă. Numai studenții care completează chestionare de evaluare au acces la rezultatele acesteia. 

Vă mulțumim, 

Prof. univ. dr. MARKÓ Bálint, prorector asigurarea calității 

Prof. univ. dr. Ioana BICAN, Director Centru Qualitas